Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Exista in om o dorinta inefabila de ceva indescriptibil si totusi atotprezent. Toti traim uneori momente in care nostalgia si speranta se contopesc in emotii autentice. Alteori prozaicul ne forteaza sa luam atitudine, sa actionam, sa traim. Intre aceste extreme pe petrecem zilele "pustii ca niste stepe"..
Depinde.Uneori,uitam sa traim timpul prezent si ne concentram asupra ceea ce am dori sa fie,ori traim pur si simplu o iluzie.Timpul realitatii nu se mai confunda astfel cu prezentul,realitatea fiecaruia din noi desprinzandu-se de cea comuna,impiedicandu-ne sa traim la modul activ.
RăspundețiȘtergere= "...starea de echilibru este propice creaţiei....".Asa este.Ai chiar dreptatea demonstrata."A gandi este un pericol pe care trebuie sa ni-l asumam clipa de clipa.."Dar...conteaza ce si cum "gandesti"...
RăspundețiȘtergereCu respect,