Indiferenţa este capriciul omului modern transformat în dogmă. Într-o lume în care ne trăim indiferenţa ca pe o datorie morală, într-o societate în care domină un orgoliu orb, în ce să mai crezi şi, mai ales, ce să mai speri? Oceanul indiferenţei – individului, societăţii, persoanei proprii – transformă anticele idei de Bine, Frumos, Adevărat, ce fascinau geniul bătrânilor înţelepţi, în cuvinte fără conţinut, cărora umanitatea – dacă se mai poate vorbi de aşa ceva – le întoarce spatele permanent. Mă întreb ce ar mai însemna azi un profet? Ce morală ne-ar propovădui, înspre ce scopuri ne-ar îndemna falsele credinţe, în ce idealuri ne-ar transforma speranţele?
Pericolul care îl pândeşte pe om nu este atât indiferenţa sa, cât indiferenţa faţă de indiferenţa sa! O ignoranţă totală ar aduce omul în pragul unei noi animalităţi din care nici un nou Mesia nu l-ar mai putea salva!
