Doar cei puternici se predau singurătăţii, nonacţiunii şi resemnării. Avantajul sihăstriei este adevărul, sensul real al propriei existenţe. Faţă în faţă cu propria deşertăciune omul se poate recunoaşte cu adevărat, poate privi după măştile histrionismului cotidian. Sinceritatea singurătăţii înlătură ipocrizia necesară supravieţuirii „împreună”; părăsind scena vieţii, suspendat în nonacţiune, individul devine un actor fără memorie – nu mai poate interpreta nimic, este unic, este pierdut. Începe să gândească - la nemurire sau la mântuire, devine nebun sau sfânt. Cei slabi se predau singurătăţii, nonacţiunii şi resemnării în lume! Pentru cei puternici vremea a trecut însă.
Azi ne mulţumim cu paleative de eroi : vedete, politicieni, oameni fără calităţi deveniţi printr-o ironie tragică martirii superficialităţii. Rămâne doar să ne predăm singurătăţii, nonacţiunii, resemnării în lume.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
E ironic cum ne nastem avand nevoie de oameni,pentru a invata sa vorbim,scriem,si alte "mari nimicuri" si ne confundam atat de mult in ceea ce eu numesc "realitate comuna",supunandu-ne esenta creatiei omului.Cred ca e un fel de complexul Creatorului la om,faptul de a stabili niste reguli pe care ceilalti trebuie sa le urmeze pentru a coexista cu ei dupa bunul plac.Singuratatea este greu de suportat,pentru ca ne aminteste de noi insine si de legaturile puternice care exista intre noi si alti semeni de-ai nostri.
RăspundețiȘtergere